Suntem un cocktail de emotii, iar ele conduc fara coordonate logice si fara urma de moderatie! Abia dupa ce egoul si-a jucat rolul si febra s-a dus, ramane ceva; iar acel ceva incepe sa macine-n carne si suflet. Pesemne, o forma de masochism; Mi-e mai usor sa-mi dezgolesc sufletul in fata unor straini decat sa rostesc “am gresit”, decat sa recunosc ca ai avut dreptate, ca poti face atatea lucruri minunate, iar eu,……nu. Cand devenim constienti ca vom musca oricum din mar? Conteaza?..am alege altceva? am gasi puterea de a fi corecti?
Eu aleg sa lovesc. Mint spunand ca lovesc in noi. Undeva, “noi” a fost inghitit de placerea de a te vedea invins. Cat va dura jocul, nu am de unde sa stiu. Stiu doar ca niciunul nu renunta, si ca din umbrele de regret creste o inversunare ce ne-a otravit prietenia.
If death meant just leaving the stage long enough to change costume and come back as a new character...Would you slow down? Or speed up?
